Explicațiile DNA despre cum au scăpat Claudiu Florică și Dinu Pescariu de acuzațiile din dosarul MICROSOFT

Explicațiile DNA despre cum au scăpat Claudiu Florică și Dinu Pescariu de acuzațiile din dosarul MICROSOFT
Publicat: 29/03/2015, 23:42

Procurorul șef adjunct al DNA, Călin Nistor, a declarat că, în cazul lui Dinu Pescariu și Claudiu Florică, anchetatorii au decis clasarea urmăririi penale pe motiv că cei doi au anunțat DNA înainte ca procurorii să descopere faptele pe care le-au comis.

„Noi, chiar dacă eram sesizați cu privire la frauda în procesul de licențiere, nu aveam date concrete legate de persoanele care au primit mită la acel moment. Din acest motiv, având în vedere denunțul lor și existența acelei clauze de impunitate, procurorul a dispus soluția de clasare a urmăririi penale”, a declarat Călin Nistor.

Procurorul șef adjunct al DNA a explicat că, deși Pescariu și Florică au scăpat de acuzații pentru că au dat bani către „traficantul de influență și funcționarul mituit”, eventualele beneficii pe care le-ar fi avut de pe urma mitei „sunt chestiuni care țin de contract”, dosarul „Microsoft” fiind încă în curs de soluționare.

Anchetatorii au clasat acuzațiile aduse lui Dinu Pescariu și Claudiu Florică, în dosarul „Microsoft”, printre care dare de mită și cumpărare de influență, după ce aceștia au denunțat faptele pe care le-au comis.

În rechizitoriul prin care oamenii de afaceri Dorin Cocoș și Nicolae Dumitru, fostul ministru Gabriel Sandu și primarul suspendat al municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, au fost trimiși în judecată, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au arătat că se clasează cauza față de Dinu Pescariu, Dragoș Stan și Claudiu Florică, în cazul mai multor fapte de corupție, pentru care aceștia au fost inițial cercetați în dosarul „Microsoft”.

Astfel, Dinu Pescariu, Claudiu Florică și Dragoș Stan scapă de urmărirea penală pentru fapte de dare de mită și cumpărare de influență. Motivul pentru care anchetatorii au decis clasarea cauzei față de cei trei este acela că ei au fost martori denunțători și le-au spus încă de la începutul anchetei procurorilor faptele pe care le-au comis în trecut.

Dorin Cocoș, Dumitru Nicolae, Gheorghe Ștefan și Gabriel Sandu au fost trimiși în judecată, în 23 martie, pentru fapte de corupție în legătură cu modul în care au fost atribuite licențe Microsoft, timp de zece ani.

Dorin Cocoș, Gabriel Sandu și Dumitru Nicolae au fost trimiși în judecată în arest la domiciliu, iar Gheorghe Ștefan, în arest preventiv. Dorin Cocoș este în continuare în arest, pentru că pe numele său mai este emis un mandat de arestare preventivă, în dosarul Alinei Bica disjuns din cel privind despăgubirea ilegală de la ANRP.

Elena Udrea a fost și ea în arest preventiv în acest dosar, în perioada 11-17 februarie, ulterior fiind plasată în arest la domiciliu. În 25 februarie, Elena Udrea a fost arestată preventiv în dosarul „Gala Bute”.

În dosarul „Microsoft”, Dorin Cocoș, Nicolae Dumitru și Gheorghe Ștefan sunt acuzați de trafic de influență și spălare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, de luare de mită și spălare de bani.

Potrivit procurorilor, Dorin Cocoș ar fi cerut și primit nouă milioane de euro de la Claudiu Florică și Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului și vicepreședinte PDL, să asigure firmelor susținute de Florică încheierea și derularea contractului de licențiere Microsoft cu Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Totodată, Dorin Cocoș ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ștefan și Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziționarea dreptului de utilizare a licențelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

Dinu Pescariu, vizat în dosarul „Microsoft”, a denunțat-o pe Elena Udrea, arătând că aceasta i-a cerut 500.000 de euro „pentru a-i rezolva problemele din justiție”.

„La data de 5 noiembrie 2014, Pescariu Dinu-Mihail a formulat denunț cu privire la săvârșirea unor fapte de corupție de către Udrea Elena Gabriela. Din denunțul formulat rezultă că, în anul 2013 pe fondul cercetărilor efectuate de Direcția Națională Anticorupție ca urmare a plângerii formulată de Fujitsu Siemens Computers în legătură cu derularea contractului de licențiere Microsoft și a măsurilor asigurătorii dispuse de autoritățile austrice pe conturile sale din Elevația, Udrea Elena Gabriela a pretins suma de 500.000 de euro pentru a-i rezolva problemele din justiție. Există indicii în sensul că remiterea sumelor de
bani a avut loc în mai multe tranșe în perioada iulie 2013 – februarie 2014″, potrivit procurorilor.

În acest dosar sunt vizați și alți opt foști miniștri – senatorii Șerban Mihăilescu și Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu și Adriana Țicău -, procurorii DNA continuând cercetările în cazul lor, într-un dosar desprins din cel trimis în judecată.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal